Cum vor arăta oamenii în viitor?

Cum vor arăta oamenii în viitor? Cum vor arăta oamenii în viitor? oameni viitor

Oamenii de ştiinţă au analizat modul în care corpul nostru s-ar adapta unor scenarii ce ar putea avea loc în viitor, precum o „lume acvatică” cauzată de topirea gheţarilor şi ridicarea nivelului Oceanului Planetar, de radiațiile cosmice, aflate în plin fenomen de extindere, de scăderea gravitației sau de instaurarea erei computerizate.

Una dintre schimbările majore ale fizionomiei umane a avut loc în perioada cuprinsă între acum 800.000 de ani şi acum 200.000 de ani, când, schimbările rapide ale climei Pământului au coincis cu triplarea în dimensiuni a craniului şi a creierului uman, modificare ce a dus totodată la aplatizarea feţei.

Paleoantropologul Matthew Skinner, alături de artistul Quentin Devine, au examinat trei scenarii și au realizat diverse schiţe cu transformările pe care rasa umană ar urma să le suporte. Skinner a declarat că anumite modificări, precum unirea degetelor de la mâini şi picioare ar putea avea loc foarte repede, având în vedere că unii oameni suferă deja de o mutaţie genetică ce le uneşte degetele cu o peliculă asemănătoare înotătoarelor.

Totodată, acesta vorbește despre posibilitatea unor schimbări survenite în mod artificial, din necesitate și din nevoia de adaptare a omului la noile “tendințe” ce le invadează existența: „Am putea să ne îmbunătăţim din punct de vedere genetic suficient de mult pentru a ne adapta modificărilor ce vor surveni pe Pământ. Unele dintre aceste modificări ar putea veni mai degrabă ca o necesitate şi nu ca o modificare normală, naturală. În timp ce unele schimbări ar putea avea loc în câteva sute de ani, altele ar putea dura câteva mii de ani”, affirmă Skinner.

Un alt studiu pe această temă a fost inițiat de Dr. Kwan, care, în colaborare cu un genetician au analizat şi au ilustrat cum vor arăta oamenii peste 20.000, 60.000 şi 100.000 de ani, realizand o simulare a viitoarelor schimbări ale fizionomiei umane.

Bazându-și predicţiile pe mediul în care vom trăi, clima viitorului şi progresul tehnologic, Kwan crede că elementul-cheie al evoluţiei viitoare a speciei umane va fi “preluarea controlului” în ceea ce priveşte aspectul omului, care nu va mai fi datorat selecţiei naturale, ci acţiunii omului de a adapta biologia umană la propriile sale necesităţi. Pe măsură ce ingineria genetică va deveni ceva obişnuit, “soarta feţei umane va fi tot mai mult determinată de gusturile oamenilor”.

Una dintre schimbările importante pe care o prezice Kwan este creşterea în dimensiuni a frunţii – un proces ce are deja loc începând cu secolul al XIV-lea. Acesta anticipează ca această tendinţă să continue, capul oamenilor mărindu-se pentru a putea găzdui un creier mai mare.

Potrivit cercetătorului, ochii vor deveni mai mari, pe măsură ce oamenii vor încerca să colonizeze sistemul solar, trăind mai departe de Soare, în zone mai întunecate decât Terra. De asemenea, pielea va deveni mai pigmentată pentru a reduce daunele provocate de radiaţia UV dincolo de stratul protector de ozon al Pământului. Kwan se aşteaptă ca oamenii să aibă pleoape mai groase şi arcade mai pronunţate, pentru a putea gestiona condiţiile de gravitaţie scăzută.

În ceea ce privește evoluția fizionomiei umane peste 100.000 de ani, Kwan crede că faţa va reflecta „faptul că oamenii vor avea în totalitate controlul asupra geneticii morfologice umane”. „Faţa oamenilor va prezenta mai ales trăsături pe care oamenii le consideră atrăgătoare: trăsături bine marcate, distinse, nas drept, ochi strălucitori, simetrie perfectă drepta-stânga şi proporţii care să respecte aşa-numitul număr de aur”, spune Kwan.

Totodată, ca urmare a dezvoltării geneticii, se vehiculează din ce în ce mai des ipoteza potrivit căreia părinţii vor putea alege dinainte înfăţişarea viitorilor copii – culoarea ochilor şi a părului, etc.

Spam blocat