Rețetă de sarmale de Crăciun

Rețetă de sarmale de Crăciun sarmale-de-craciun

Rețetă de sarmale de Crăciun. Masa de Crăciun se ia în familie și e frumos ca masa să fie din preparate tradiționale românești. Astfel, nelipsitele sarmale nu pot lipsi de pe masa de Crăciun. Cum să faci cele mai bune sărmăluțe de Crăciun?

Ingrediente:

● 3 verze de aproximativ 750 de grame fiecare,

● 1 kilogram de carne tocată de porc,

● 125 de grame de orez,

● 3 cepe,

● 3 roşii,

● Sare, piper boia dulce de ardei după gust,

● o legătură de mărar uscat,

● 3 foi de dafin

● ulei.

Mod de preparare:

Pentru început se curăţă cele trei cepe, se toacă mărunt şi se pun la călit în ulei încins. Când ceapa devine sticloasă se adaugă o linguriţă de boia dulce de ardei şi se amestecă. Când ceapa este îndeajuns de călita se adaugă orezul şi se mai lasă pe foc aproximativ încă 2 minute.

Carnea de porc tocată se pune într-un castron, iar apoi se adaugă sare şi piper, după gust şi se amestecă. Peste această compoziţie se adaugă ceapa şi orezul călite şi răcite, în prealabil. Compoziţia se amestecă până la omogenizare.

Într-o oală se pune apă la fiert şi se sărează după gust. Când dă în clocot, în această zeamă se opăresc frunzele crude de varză. Se introduc una câte una în apă şi se lasă până ce acestea devin suficient de moi pentru a rula sarmaua.

Pentru umplerea sarmalelor se pot folosi frunze de varză întregi sau, în cazul în care sunt prea mari, se pot tăia în două. Apoi, se întind frunzele pe un tocător, se pune o lingură de umplutură şi se împachetează sarmaua. Operaţiunea se repetă până se obţine numărul dorit de sarmale.

În două foi de varză se pune mărarul uscat, iar apoi acestea se rulează. Frunzele rămase se taie mărunt şi se amestecă cu roşii date pe răzătoare.

Într-o oală suficient de mare, în care urmează să aşezăm sarmalele, se toarnă ulei, iar apoi se pune varza tocată mărunt, peste care se adaugă mărarul rulat în foile de varză, frunzele de dafin şi sucul de roşii. Pe acest pat se aşează sarmanele, deasupra cărora se presară un strat de varză tăiată mărunt.

Între timp se pregăteşte zeamă în care vor fierbe sarmalele. Astfel, în doi litri de apă se adaugă două linguri de sare şi o linguriţă de sare de lămâie. Se toarnă acest amestec obţinut peste sarmalele din oală. Aspoi, se pune oala pe foc şi se lasă timp de două ore.

 

Spam blocat