Cum să seduci un miliardar (şcoala rusă)

Cum să seduci un miliardar Cum-să-seduci-un-miliardar-0-600x600

Cum să seduci un miliardar. Se numesc „gold diggers” (căutătoare de aur), gata să facă orice pentru a se întreţine folosidu-se de farmecul natural şi a prinde, astfel, în mreje oameni bogaţi. Dar să fii o „golitoare de portofele” performantă, hm, nu este chiar atât de simplu. Din acest motiv, în Rusia ai şansa să urmezi cursuri pentru a-i seduce pe oligarhii bogaţi în petrodolari. Academiile pentru „ronţăitoarele de diamante” se înmulţesc în fostul imperiu sovietic. Cel puţin aşa susţine scriitorul Peter Pomerantcev în cartea sa „Nothing is True and Everuthing is possible: the Surreal Heart of the New Russia”, lansată în noiembrie în Statele Unite. „Să nu purtaţi niciodată bijuterii la prima întâlnire, bărbatul trebuie să creadă că sunteţi săracă”, explică o formatoare la un astfel de curs de seducţie, citată de The Daily Beast. Siteul american publică numeroase citate din această carte, care descrie într-o lumină crudă viaţa din Rusia lui Vladimir Putin, unde dictatura, bogăţia şi extravaganţa flirtează cu sărăcia.

În ţara lui Putin, unde noii îmbogăţiţi înfloresc graţie petrolului (Rusia se află pe locul 5 mondial în topul miliardarilor), vânătoarea de „sugar daddys” este la mare modă. „Faceţi-l să vă cumpere bijuterii. Veniţi la întâlnire într-o maşină rablagită, faceţi-l să vrea să vă cumpere una nouă!” În sala de curs moscovită, blonde superbe îşi notează cu grijă fiecare sfat rostit. Fetele sunt eleve la acest curs insolit, care se şi numeşte sugestiv „Şcoala gheişelor” sau „Cum să devii o femeie adevărată”. Sunt zeci de şcoli de felul acesta la Moscova şi la Sankt Petersburg, asigură Peter Pomerantcev. Pentru aproximativ 1000 de dolari pe săptămână (800 euro), doamne licenţiate în marketing aplică teoriile din domeniul lor de activitate în arta atragerii de milionari. „Trebuie să respecţi mereu dorinţele consumatorului. Aplicaţi acest principiu şi când căutaţi un iubit bogat”, spune una dintre instructoare. „La prima întâlnire trebuie respectată o regulă de bază: nu vorbeşti niciodată despre tine. Studiaţi cum îşi petrece timpul şi apoi adaptaţi-vă în consecinţă”, sfătuieşte aceasta. O nouă zi, o nouă lecţie. Cum să reuşeşti să primeşti cadouri din partea ţintei? „Când doriţi ceva, aşezaţi-vă în stânga lui, pe latura emoţională. Partea dreaptă este cea raţională, acolo vă plasaţi ca să discutaţi afaceri”, explică profesorul.

În ciuda numeroaselor clişee, elevele îşi doresc să aplice trucurile învăţate la curs. Şi atunci chiar nu contează că unele chestiuni sunt sexiste. Da, în aceste şcoli de „gold diggers” nu este valorizată munca femeii, ci dimpotrivă. „Feminismul e rău. De ce trebuie să se omoare o femeie cu serviciul? Acesta este rolul bărbatului. Al nostru este să ne perfecţionăm ca femei”.

Spam blocat