Horoscop 2017: previziuni generale pentru fecioară

Horoscop 2017: previziuni generale pentru fecioară fecioara-2017

Horoscop 2017: previziuni generale pentru fecioară. Pentru Fecioare, anul 2017 se anunță plin de provocări financiare care, cel mai probabil, vor declanșa nevoia de revoluție profesională, nevoia de a-și reorganiza activitatea astfel încât să își poată plăti datoriile vechi fără să mai facă altele noi.

Jupiter se găsește în casa banilor Fecioarei până pe 10 octombrie 2017, ceea ce este, în principiu, de bun augur și favorizează câștigurile, dar activează și teme legate de valoarea personală. Chiar și cele mai chibzuite dintre Fecioare pot simți o nevoie imperioasă de a cheltui periculos. Această predispoziție ar trebui evitată mai cu seamă în martie, în august și a doua jumătate a lunii septembrie.

Pe 7 august 2017 ar fi de notat o eclipsă parțială de Lună în casa muncii Fecioarei, ceea ce ar putea marca un moment de schimbare a locului de muncă sau de reorientare profesională. În această perioadă ar fi bine să sondezi activ piața muncii și ofertele de reconversie profesională sau de (re)calificare. Atenție, de asemenea, la starea de sănătate!

Pe 10 octombrie 2017, Jupiter intră în casa a III-a a Fecioarei (casa comunicării, a studiilor și a relațiilor cu frații, verii, vecinii și colegii, dar și a deplasărilor scurte). Prin urmare, sunt favorizate Fecioarele care doresc să studieze sau au de dat examene, dar și cele care doresc să ofere din cunoașterea lor celorlalți.

Saturn își continuă și în 2017 (până pe 20 decembrie) șederea în casa familiei Fecioarei, care este și casa căminului, a rădăcinilor și a bazelor pe care îți construiești existența. Saturn se află mai tot timpul anului în relații armonioase cu Uranus, situat în casa banilor comuni și a moștenirilor Fecioarei.

În special în lunile mai și noiembrie 2017, ai putea constata că atmosfera de acasă se înseninează, că se găsesc soluții constructive, pe termen lung, indiferent dacă este vorba despre reparații sau achiziții imobiliare, partaj de bunuri ori starea de sănătate a părinților.

Se poate ca o situație începută în 2015, care a avut un punct critic în 2016, să-și găsească în 2017 rezolvarea în mod neașteptat și pozitiv. Se poate chiar să reușești un credit pentru o locuință, dar e mai bine să lași aceste demersuri pentru luna noiembrie.

Spam blocat