3 motive pentru a-ţi rebrandui afacerea acum

3 motive pentru a-ţi rebrandui afacerea acum bani-taxe3 motive pentru a-ţi rebrandui afacerea acum

În contextul în care tot mai multe companii activează în mediul online, unde interacţionează cu potenţialii clienţi, brandingul sau rebrandingul nu mai sunt exerciţii de marketing pe care doar companiile gigant le pun în aplicare.
În opinia cunoscutei femei de afaceri Magda Bei, CEO al Graphtec, Social Media a deschis noi porţi prin care orice afacere – mică sau mare – ar trebui să se definească printr-un singur cuvânt. Paradoxal însă, chiar dacă trăim într-o epocă în care complexitatea ar trebui să ne definească pe toţi, antreprenorul consideră că oamenii cer de la afaceri simplitate: plecând de la prezentarea serviciilor şi produsele până la relaţiile pe termen scurt sau lung dintre business şi consumator.
Femeia de afaceri Magda Bei este de părere că există cel puţin 3 motive pentru care IMM-urile din România ar trebui să se gândească, în 2017, să-şi rebranduiască afacerea, pentru a oferi consumatorilor prilejiul de a auzi o nouă poveste:
Sincronizare dintre imagine şi faptă.                                    „Există tot mai multe companii care au o discrepanţă majoră între cine sunt ei şi cine arată lumii că sunt. Această discrepanţă poate afecta credibilitatea unei afaceri. Când vorbesc de imagine, mă refer la tot: de la logo, culori, design interior, până la atitudinea pe care au angajaţii faţă de clienţi sau faţă de parteneri. Rolul unui om de marketing este de a da un nume unei culturi organizaţionale deja existent şi nu a schimba o întreagă cultură organizaţională după logo. Suficienţi antreprenori fac această greşeală: îşi construiesc un logo şi vor să-i schimbe pe toţi conform noime acelui logo. Procedura este mereu invers, iar dacă angajaţii se schimbă, cultura organizaţională se schimbă, automat trebuie schimbată şi imaginea exterioară odată cu interiorul”, declară Magda Bei, CEO al Graphtec.
Comunicarea se referă la îmbunătăţire, nu la schimbare. “Periodic, este de datoria unui business faţă de consumatori să prezinte noile rezultate şi îmbunătăţiri. Eroarea pe care o fac mulţi este că informează publicul numai atunci când schimbă ceva, acţiune care porneşte un nou proces, şi anume cel de recredibilizare. Întotdeauna, orice schimbare radicală atrage după sine sceptici, care trebuie recâştigaţi, printr-un proces greu şi anevoios. Îmbunătăţirea, în schimb, ar trebui comunicată în permanenţă, deoarece pune la bagajul de credibilitate deja existent un alt bagaj mai consistent”, declară antreprenorul Magda Bei.
Rebrandingul nu este o spoială a vechii companii. “S-a creat falsa impresie că rebrandingul este o varuială superficială a vechii companii. În realitate, prin rebranding sunt acumulate valori si îmbunătăţiri interne nespuse, neexprimate încă. Spre exemplu, rebranduirea noastră, a Graphtec, nu s-a produs ca un moft sau ca urmare a unei schimbări radicale, ci pentru a informa oamenii despre îmbunătăţirile aduse: internaţionalizarea companiei. Practic, prin rebranding, i-am reinformat pe consumatorii noştri, am retrainuit piaţa în legătură cu noua filosofie a noastră, care vorbeşte despre cât de actuali suntem în raport cu globalizarea economică”, explică Magda Bei.

 

Spam blocat