De ce sunt eclipsele atât de rare

De ce sunt eclipsele atât de rare eclipsa-luna

Atunci când Luna, în mişcarea ei de rotaţie în jurul Pământului, se interpune în calea Soarelui, proiectează umbra asupra Pământului generând ceea ce se numeşte o eclipsă de soare.

O eclipsă de soare poate avea loc numai atunci când luna este „nouă”, pentru că doar atunci luna se află între Soare şi Pământ. De aici ia naştere o întrebare interesantă: de ce nu are loc eclipsa de fiecare dată când este lună nouă?

Motivul este că orbita Lunii în jurul Pământului nu este aliniată cu cea a Pământului ăn jurul Soarelui, astfel că Luna se găseşte cănd deasupra, când dedesubtul liniei imaginare Pământ – Soare.

Şi acum câte ceva despre eclipse. Acestea pot fi de trei feluri: totale, inelare sau parţiale.

O eclipsă totală are loc atunci când luna acoperă complet soarele. Din cauza faptului că Luna nu se află în permanenţă la aceeaşi distanţă faţă de Pământ, uneori ea acoperă discul solar dar mai lasă un inel subţire în jurul ei, generând o eclipsă inelară.

Eclipsa parţială se produce atunci când numai o parte a discului solar este acoperită de Lună.

Spre deosebire de eclipsele de soare, eclipsele de lună au loc atunci când Pământul se află între Lună şi Soare. Atunci, umbra Pământului acoperă Luna, care nu se mai vede. Eclipsele de Lună au loc numai atunci când este lună plină şi pot fi totale sau parţiale.

Fercvenţa eclipselor.

În fiecare an sunt vizibile de pe Pământ minim două şi maxim cinci eclipse de soare. În orice loc de pe Pământ o eclipsă totală de soare se va vedea o dată la 360 de ani.

În anumiţi ani pot să nu existe eclipse de lună. În alţi ani se pot vedea între una şi trei.

Spam blocat