A fost inaugurată o pasarelă pietonală care leagă Sectorul 4 de oraşul Popeşti-Leordeni

O pasarelă pietonală ce leagă Sectorul 4 de Popeşti-Leordeni a fost inaugurată marţi, primarul oraşului Petre Iacob estimând că aceasta va fi traversată de 10.000 – 12.000 de persoane pe zi.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, construit în mai puţin de un an de zile, pasajul are o lungime de 65 de metri şi trece peste liniile de metrou din zona staţiei Berceni, reducând timpul de deplasare din Popeşti-Leordeni către metrou de la 15 – 20 minute la mai puţin de 5 minute.

Primarul Daniel Băluţă a subliniat colaborarea avută de Sectorul 4, oraşul Popeşti-Leordeni, Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Capitalei pentru realizarea acestui proiect.

Potrivit acestuia, un alt proiect comun cu municipalitatea pe care Primăria Sectorului 4 îl va demara în scurt timp este un pasaj subteran la Eroii Revoluţiei care încurajează transportul public.

„Proiectele pe care Sectorul 4 le va dezvolta vor fi în consens cu planul de dezvoltare pe care-l are primarul general al Capitalei”, a spus Daniel Băluţă.

El a precizat că o altă colaborare cu Popeşti-Leordeni vizează folosirea în comun de şcoli de către copii din cele două unităţi administrativ-teritoriale.