Avertizare de ploi în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ploi moderate cantitativ care valabilă pentru intervalul 16 octombrie, ora 18:00 – 17 octombrie, ora 10:00.

Potrivit ANM, aria ploilor se va deplasa către estul şi sud-estul teritoriului. Va ploua moderat cantitativ, iar local în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi şi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice. În perioade scurte sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 litri/mp şi, izolat, 30 – 40 litri/mp.

În cursul zilei de vineri, 16 octombrie, vor fi ploi şi în jumătatea de vest a ţării, unde izolat se vor consemna cantităţi de apă de 15 – 20 litri/mp.

Sâmbătă şi duminică (17 şi 18 octombrie) vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va deveni rece pentru această perioadă, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării.

La Bucureşti, temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi perioade cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice, respectiv averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea fi în general moderate (10 – 15 litri/mp). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 10 – 11 grade Celsius.