OMS promite compensaţii pentru persoanele care au suferit reacţii grave la vaccinuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat un program de compensaţii acordate persoanelor care au suferit reacţii adverse severe după vaccinurile anti-COVID-19.

Mai exact, orice persoană care a fost vaccinată, prin platforma COVAX, creată de OMS, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va fi compensată.

„Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat OMS.

>Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile „rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022”.

În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.

La cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin administrate în diferite ţări nu s-au raportat deocamdată cazuri de efecte adverse foarte grave