Opinie Cristina Corpaci: Degeaba căutăm aleșii la diplome, dacă ei nu știu să se adreseze poporului

Cristina Corpaci

OPINIE CRISTINA CORPACI: Să spunem lucrurilor pe nume de la început: degeaba căutăm aleșii la diplome, studii și expertiză, dacă ei nu au calități de lideri, nu știu să se adreseze poporului, iar noi, românii, suntem consumatori de subtitrări nu doar la filme, ci și în discursuri politice.

De ani de zile, suntem în fața multor scandaluri de falsificare a CV-urilor, a diplomelor de doctorat. Să ai și școala vieții și diploma de doctorat, pe bune, e lucru mare. Și am văzut cu toți, cum rând pe rând sunt demascați mulți parlamentari, demnitari cu funcții înalte.  Da, mulți sunt obligați să iasă pe ușa din spate.

Dar omul de rând cum percepe această situație până la urmă? Întâmplător pe Digi 24 am prins câteva secvențe dintr-un reportaj realizat într-un sat cu oameni care nu știau ce s-a votat, cu cine votează, etc: răspunsul unei doamne mai în vârstă a fost că nu li s-a prezentat o listă și nicidecum primarul nu și-a făcut ,,datoria,, să le spună cu cine să voteze ca-n alte dăți. De fapt, unora le este mai ușor să facă ce li se spună și dacă mai pică și o găletușă sau o atenție, cu atât mai bine. Atenția e importantă și verbală, nu doar materială, în ultimă instanță, e un fel de schimb de atenții: mi-ai dat bună ziua, îți răspund chiar dacă nu te cunosc.

Acum, de ce era logic că PSD revine? Pentru că votanții mai vechi au fost crescuți și au trăit cel puțin 20 de ani cu o conducere a PSD-ului, vă mai dăm câte o atenție să vă simțiți bine, lucru pe care PNL cu oameni cu clase nu îl fac.  Mai mult,  clasa muncitoare a fost sancționată prin închiderea piețelor, a restaurantelor, saloanelor de înfrumusețare, etc.
GREȘEALA cea mai mare pe care o poți face este să ataci interesul direct al unui om: în acest caz vorbim despre faptul că lefurile multora au suferit, oamenii nu au timp și răbdare de explicații. În plus, pandemia cu care ne confruntăm, fără vina guvernului Orban, însă măsurile dure implementate în acest an în România au fost cuplate cu dovezi clare de tăieri de salarii și pensii din 2010. Teama votantului că își lasă familia fără pâine l-a mânat să meargă la vot și să pună ștampila pe trandafirul roșu pe AUR.

Ca o concluzie: omului de rând trebuie să i te adresezi cu mesaje pe înțelesul său. Ghinionul PNL a fost că oamenii izolați în case au rămas de tot în case, adică le-au arătat guvernanților că au respectat regulile în pandemie. Iohannis disperat cu PSD, le-a imprimat în memoria multora că există un partid real în România și anume PSD, iar în lipsă de campanie electorală, oamenii au reținut doar PeSeDe.