Opinie Cristina Corpaci: Coronavirus – nebunia hranei – est modus in rebus

Opinie Cristina Corpaci: Exemplele cu rafturile goale din cauza alertei de coronavirus sunt și la cei civilizați de peste ocean, în SUA. Acolo ca și la noi, urmează să se cumpere probabil și rafturile goale pentru a avea unde să-și depoziteze alimentele cumpărate. Dar cel mai înțelept popor care a fost și lovit cel mai mult de coronavirus sunt italienii, care au o cultură aparte: chiar și în aceste vremuri, ei nu fac stocuri aiurea. Merg să-și cumpere strictul necesar și poate ceva în plus, însă fără exagerări.

Ce înseamnă să fii cetățean responsabil și să colaborezi, ar trebui să începem cu bunul simț: nu cumperi 10 kg de făină albă, dacă nu folosești și le lași în casă să prindă mucegai, în timp ce alții poate au nevoie urgentă.

În situații de criză, statul este depășit, dar noi trebuie să colaborăm, să dăm dovadă de educație și bun simț!

Suntem oameni și nu e cazul să cârcotim de pe margine, fără să întindem o mână de ajutor și să avem o măsură în ce facem, ce cumpărăm și cum acționăm, altfel facem criza la superlativ absolut.