Orban: Şcoala începe la 14 septembrie, iar alegerile se vor ţine la 27 septembrie

Ludovic Orban

Prim-ministrul Ludovic Orban a catalogat drept ”ridicolă” ideea vehiculată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, de amânare a datei alegerilor locale, amintind că aceasta a fost votată în Parlament şi agreată cu toţi liderii politici.

„Şcoala va începe la 14 septembrie, iar alegerile se vor ţine la 27 septembrie.

Este ridicolă această idee exprimată de PSD, la fel de ridicolă ca moţiunea de cenzură. Cum să amâni alegerile? Şi aşa s-a prelungit mandatul aleşilor locali, alegerile au fost o dată amânate.

Data de 27 septembrie este convenită de comun acord între toţi liderii politici şi data alegerilor nu a fost fixată prin hotărâre de guvern, ci a fost fixată prin lege, în Parlament, care a fost adoptată cred că aproape în unanimitate.