Menta are beneficii atât în sănătate, cât și în frumusețe

Menta are beneficii atât în sănătate, cât și în frumusețe Menta are beneficii atât în sănătate, cât și în frumusețe menta

Menta este una dintre plantele cele mai plăcute la gust, cu o serie de beneficii pentru sănătate. Ea reprezintă un remediu ideal pentru problemele digestive – crampe intestinale şi menstruale, balonare, stomac deranjat, amețeli, vărsături și colici la copii.

Menta poate fi utilizată şi pentru stimularea apetitului. Reduce senzaţia de foame pentru un timp, însă atunci când efectul dispare, foamea revine mai puternică. Pentru cei norocoși care au nevoie să ia câteva kilograme în plus în greutate, ceaiul de mentă este indicat cu 30 de minute înainte de masă, pentru a stimula pofta de mâncare. Pentru reîmprospătarea şi curăţarea tenului, se recomandă o loţiune preparată dintr-un pumn de foi de mentă proaspătă, pisate, peste care se adaugă apă rece.

Compoziţia se ţine la frigider şi se aplică pe faţă, cu o dischetă demachiantă. În Evul Mediu, călugării o foloseau pentru beneficiile sale asupra danturii. În cercurile oculte, menta este utilizată pentru purificare. Frunzele sale pot fi arse sau frecate pe diverse obiecte pentru a elimina energia negativă.

Spam blocat