Ce fac cuplurile care au o viaţă sexuală împlinită

Ce fac cuplurile care au o viaţă sexuală împlinită cuplu-sarut-400x600       Ce fac cuplurile care au o viaţă sexuală împlinită?

Cuplurile pot construi o relație extraordinară atât în dormitor, cât și în afara lui, prin lucruri simple precum iubirea, grija, siguranța emoțională sau chiar prin simplele discuții deschise despre cum le place sau nu să facă dragoste, explică sexologul Gabriela Marin.
În opinia specialistului în relaţii de cuplu, oamenii au tendinţa de a găsi cele mai complicate răspunsuri la o întrebare simplă precum “Ce trebuie să fac pentru a-mi mulţumi partenerul?”, iar de cele mai multe ori aleg calea mai întortocheată. “În realitate, răspunsul este mult mai simplu decât ne-am putea închipui, iar dedicarea reprezintă cel mai scurt drum către fericirea în cuplu. Am observat că mulţi parteneri încearcă să-şi impresioneze partenerul apelând la tot felul de lucruri exterioare, când de fapt tot ce îşi doreşte celălalt este atenţie şi un timp de calitate petrecut împreună”, explică sexologul Gabriela Marin.

10 lucruri pe care le fac cuplurile care au o viață amoroasă bună
În urma experienței de peste 15 ani, cu mii de persoane care au ajuns în cabinet, specialistul în relaţii de cuplu Gabriela Marin este de părere că există cel puţin 10 lucruri comune pe care le fac cuplurile care au o viaţă sexuală bună:
Se iubesc și își spun des acest lucru
Fac din viața erotică o prioritate și nu tratează acest aspect al vieții lor ca fiind ultimul dintr-o listă foarte lungă de probleme
Știu ce anume declanșează latura erotică la celălalt
Își rezolvă conflictele fără să rămână supărați, iertându-l cu ușurință pe celălalt
Se sărută pasional fără un motiv anume si sunt apropiați fizic, chiar și în public
Își fac cadouri-surpriză romantice și se îmbrățișează des
Sunt buni prieteni și se distrează împreună
Vorbesc deschis despre viața lor sexuală, despre ce le place, cum le place și ce și-ar dori
Își stabilesc întâlniri romantice săptămânale și pleacă împreună în vacanțe romantice
Fac orice transformare în mod conștient (Această transformare presupune îndreptarea frecventă a atenției către celălalt, prin iubire și afecțiune, pentru o mai bună conectare fizică și emoțională).

Spam blocat