Topul salariilor pe județe în 2018

Media salarială, la nivel național, crește proporțional cu numărul de angajatori existenți în fiecare oraș, cu industria din care fac parte, dar și cu amploarea acestora, potrivit ejobs.ro.

Unde se situează Capitala în topul salariilor pe județe?

Bucureștiul, centrul financiar și de business al țării, este nu doar cel mai mare angajator din România, ci și cel care oferă cele mai bune salarii pentru candidați. Astfel, câștigul mediu net din Capitală este de 2.723 de lei pe lună, potrivit Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs. Veniturile medii ale angajaților din București depășesc cu aproape 100 de lei lunar salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie, ajungea la 2.688 de lei, după cum arată datele Institutului Național de Statistică.

După Capitală, care sunt cele mai bine plătite județe?

Următorii în topul celor mai bine plătiți angajați din România sunt cei din Cluj, care încasează lunar, în medie, 2.664 de lei. La scurtă distanță de aceștia se află angajații din Timiș, care raportează o medie a veniturilor de 2.656 de lei. Județele mai mici din Vestul și Centrul țării vin din urmă cu un plafon salarial similar și mult apropiat de cel din județele mai mari. Astfel, în Alba, media salarială este de 2.591 de lei pe lună, în Harghita 2.539 de lei, iar în Brașov și Sibiu de 2.513 lei.

„Faptul că Bucureștiul, Clujul și Timișoara sunt județele care oferă cele mai mari salarii din România nu este o surpriză pentru nimeni. Aici își desfășoară activitatea cele mai mari companii, locale și multinaționale, toate sunt centre universitare importante, iar bazinul de candidați este uriaș. Cu toate acestea, este interesant faptul că județe precum Harghita sau Alba au reușit să detroneze zone care, aparent, au un potențial mai mare, precum Iași sau Constanța”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit Paylab.ro, salariul mediu pentru Iași este de 2.394 de lei, iar pentru Constanța de 2.203 lei.

Care sunt cele mai prost plătite județe?

La celălalt pol, al județelor cu cele mai mici salarii din țară, pe primul loc se află Gorjul, cu o medie de 2.006 lei. Angajații din Vrancea sunt următorii cel mai prost plătiți din România, cu încasări lunare medii de 2.031 de lei, fiind urmați de cei din Mehedinți și Buzău – 2.093, respectiv 2.094. În topul județelelor cu salarii mici mai intră Vasluiul și Călărașiul, unde pragul depășește ușor suma de 2.100 de lei.