Carantină pentru cetățenii români care pleaca în Italia

Până la sfârşitul acestei luni, cetăţenii români care vor să călătoarească în Italia vor fi plasaţi în carantină. Măsura este valabilă şi pentru bulgari şi sunt exceptaţi de la această regulă cei care conduc mijloace de transport de marfă şi de persoane, precum şi personalul navigant.

Ministerul de Externe de la Bucureşti anunţă că, potrivit informaţiilor oficiale comunicate de către autorităţile italiene, la începutul lunii viitoare, în peninsulă se va face o reevaluare a acestei situaţii, în funcţie de evoluţia pandemiei în fiecare ţară vizată de restricţii.

șEste pentru prima dată de la redeschiderea frontierelor sale pentru cetăţenii străini, pe 3 iunie, când Italia decide să aplice regula carantinei pentru persoanele venite dintr-o altă ţară a Uniunii Europene. Hotărârea poate avea un impact semnificativ asupra marilor comunităţi de români şi bulgari. În Italia, epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate.