Un olandez a returnat o carte la bibliotecă după aproape 40 de ani

O carte împrumutată de la o bibliotecă olandeză i-a plăcut atât de mult unui cititor încât acesta a returnat-o după 39 de ani, 13 săptămâni şi 5 zile de la termen. „Cititorului i-a fost pesemne greu să renunţe la ea”, a povestit pe Twitter un bibliotecar amabil din localitatea Groesbeek, din sudul Olandei.

Amenda pentru returnarea întârziată a cărţii ar fi trebuit să ajungă la 1.530,75 euro, potrivit calculelor făcute de agenţia de presă olandeză ANP.

Cu toate acestea, norocosul cititor a trebuit să plătească doar o amendă de 5 euro, suma maximă percepută de biblioteca locală.

Romanul în cauză, „Înapoi la Oegstgeest” de Jan Wolkers, vorbeşte despre educaţia creştină strictă a autorului şi a fost adaptat pentru marele ecran de Theo van Gogh în 1987.