Moșii de Toamnă sau Ziua Morților: tradiții și obiceiuri

 Moșii de Toamnă sau Ziua Morților: tradiții și obiceiuri Moșii de Toamnă sau Ziua Morților: tradiții și obiceiuri pomana mosi

Moșii de Toamnă 2018 se sărbătoresc pe 3 noiembrie. Oamenii se pregătesc astăzi cu mese, pachete şi daruri, pentru a le oferi „de sufletul răposatului..”, cu nădejdea că Dumnezeu îi va mai ierta celui adormit din păcatele săvârşite în timpul vieţii. În afara colivei, colacului şi vinului care se sfinţesc şi se împart în biserică, simbol al unităţii euharistice a celor doua lumi, au loc o suită de alte ceremoniale la cimitir şi acasa, în fiecare familie creştină, conform Ortodoxia.md

Ortodocşii ştiu că, potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, fiecare zi de sâmbătă este dedicată amintirii morţilor. Aceasta întrucât trupul lui Hristos s-a aflat în mormânt în ziua de sâmbătă şi s-a coborât la cei morţi pentru a le vesti mântuirea.

În această zi, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii care au murit împăcaţi cu Dumnezeu, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.

Însă sărbătoarea morților nu se ține în fiecare zonă a țării la această dată. În zone ca Ardeal, Banat și Maramureș, Ziua Morților se sărbătorește, în fiecare an, pe 1 noiembrie.

Spam blocat