Coronavirus: Armata va monta corturi medicale şi containere, la Institutul ‘Ana Aslan’

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a început pregătirile pentru montarea formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, care a funcţionat la combaterea Ebola şi la exerciţii NATO şi care, în situaţia actuală, va avea ca obiectiv îngrijirea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19.

Primele operaţiuni care se vor executa la faţa locului vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor şi echipamentelor. Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale şi racordarea la utilităţi, arată un comunicat MApN.

Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere – care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19, precizează sursa citată.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO „Saber Guardian 19” şi „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.