Exerciții simple pentru acasă să scapi de celulită

exercitii, celulita, exercitii de facut acasa Exerciții simple pentru acasă să scapi de celulită celulita 800x395

Exerciții simple pentru acasă să scapi de celulită. Vine vara si chiar nu mai poate fi  vorba de celulită la vedere. Ne îmbrăcăm cât mai sumar sau staăm la plajă și tot ce ne dorim este să avem un corp de invidiat. Pentru astăzi, vă propunem mișcări ușoare de făcut acasă, ca să scăpați de celulită.

Genuflexiunile sunt indicate în general pentru a-ţi lucra zona feserilor, coapselor şi şoldurilor. La acest tip ai nevoie de o greutate, fie că o cumperi de la magazin sau umpli o sticlă de doi litri cu apă sau nisip. Ţii greutatea la piept şi execuţi genuflexiunile, 3 serii a câte 20 de repetări.

Aplecări pe un picior, cu greutăţi

 

De această dată ai nevoie de greutăţi în ambele mâini. Din poziţia normală, stând în picioare, te apleci în faţă cu greutăţile, iar un picior în duci în spate. Facă 3 serii a câte 20 de repetări şi vei lucra bine fesierii şi coapsele.

Fandări

 

Dacă vrei să îţi lucrezi intens coapsele, fesierii şi şoldurile acesta este un bun exerciţiu. Faci fandări faţă, lateral, spate şi încă o dată lateral, iar de această dată treci cu piciorul drept prin spatele celui stâng. Piciorul stâng ar trebui să fie un fel de punct fix şi te mişti mai mult cu piciorul drept. Execută 3 serii a câte 20 de repetări.

Mai poţi face şi alte exerciţii inspirate de locul în care te afli, şi nu numai, iar pe lângă asta ar trebui să adopţi şi o alimentaţie sănătoasă şi mesele să fie regulate. Exerciţiile pot fi făcute şi de bărbaţi, şi de femei.

Spam blocat