Opinie Cristina Corpaci: Omenirea are nevoie de medici cercetători

Pentru că nu totul se rezumă la bani, dar de fapt, nu se poate realiza nimic fără bani. Nu doar în România și nu mă voi pierde acum în detalii să înșirui costuri la nivel de țări pentru a avea medici formați. Traseul lung și bani puțini nu sunt încurajatoare pentru un tânăr să se apuce de medicină, plus că vorbim apoi despre un sistem de sănătate care nu este înșurubat cum trebuie și are multă rugină.

Dar ce să vezi? Avem medici și asistente, dar avem nevoie de medici cercetători. Nici Statele Unite nu (mai) dau bani suficienți pentru așa ceva. România nici nu ar avea de unde din bugetul de 5,6% (media europeană este de 9%) sunt prevăzute cheltuieli cu salarii, decontării servicii, dispozitive medicale și medicamente și programe naționale de sănătate. În domeniul cercetării, statul român acordă un buget de 0,12% din PIB, bani care se împart pe diverse domenii, nu doar sănătatea.

România este un simplu punct pe hartă, în comparație cu state mai dezvoltate care cu greu reușesc să mai dea cercetători, paradoxal într-o lume atât de dezvoltată tehnologic.

Și totuși clubul oamenilor cu bani și dare de mână ar putea crea un centru de cercetători pentru ca omenirea să nu se mai confrunte cu cazuri de pandemie.

Legat de COVID-19, nu există până în acest moment niciun vaccin aprobat, deși la bătaie sunt peste 1000 de propuneri.

 

O scurtă istorie:

2006 apariția vaccinului anti-HPV care a prevenit milioane de cazuri de cancer de col uterin.

28 septembrie 1928 – Alexander Fleming, medic care a urmărit moartea bărbaților de sepsis în timpul  primul război mondial, s-a întors acasă și a creat penicilina. 

1948- Sidney Farber, medic la spitalul de copii din Boston, a pus bazele chimioterapiei moderne a cancerului.

LISTA DESCOPERIRILOR MEDICALE