Pachețelul pentru școală poate conține până la 15 E-uri!

Pachețelul pentru școală poate conține până la 15 E-uri! sandwich

Asociaţia pentru protecţia consumatorilor InfoCons a realizat studii asupra produselor tip șuncă de Praga, pâine integrală și unt, iar în urma acestor studii putem realiza un calcul simplu pentru a vedea câte E-uri consumăm odată cu un simplu sandviș care este alcătuit din aceste 3 ingrediente. Astfel, putem vedea că, în cel mai bun caz, vom regăsi minimum 4 E-uri într-un sandviș.

La polul opus, maximul numeric al E-urilor ce pot fi regăsite într-un sandviș cu șuncă de praga, unt și pâine integrală, ajunge la 15 E-uri. Multe dintre acestea se pot regăsi și în alte produse pe care le consumăm de-a lungul zilei, astfel încât putem ajunge să consumăm același E de 3-4 ori pe zi. În cazul în care doriți totuși să preparați o astfel de gustare, este recomandat să folosiți unt, deoarece niciunul din produsele studiate nu au prezentat E-uri.

Cantitatea de sare dintr-un sandviș se poate situa între 2,13 și 5,8 grame/zi.
Cantitatea de sare recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății este de 5 grame/zi. În acest context, putem observa că în 100 de grame de sandviș putem regăsi aproape întreaga cantitate recomandată pentru toată ziua sau chiar o putem depăși.

”Nu toți suntem matematicieni. De cele mai multe ori, cifrele ne pot speria, când ne gândim la permutări de n luate câte k ni se pare că sună abracadabrant, însă nu este nevoie de o astfel de formulă complicată pentru a descoperi numericul de E-uri dintr-un sandviș. Ceea ce este clar este că într-un sandviș putem găsi puține sau multe E-uri, la fel ca în pâine, în unt/margarină, în felia de parizer/șuncă/salam, în muștar/ketchup/maioneză (după gust, cum ar spune bucătarul). Găsim și sare în pâine, unt, șuncă, ketchup/muștar și de cele mai multe ori putem găsi și zahăr în pâine, unt, felia de șuncă sau ketchup/muștar. Așadar, pe lângă ceea ce credem noi că înseamnă un sandviș, haideți să ne imaginăm cum se adună E-urile, sarea și zahărul, și să vedem că, odată mâncat sandvișul, e posibil să fii ajuns la limita maximă dintr-o zi și cu sarea, și cu zahărul, dar poate și cu E-urile. Haideți să ne gândim fiecare de 2 ori mai ales când facem un sandviș pentru cei apropiați. Și nu uitați, să citim pe etichete și modul de depozitare al produsului, deoarece am putea pune în sandviș un produs ce necesită o anume temperatură și, ținut prea mult în ghiozdan sau în geantă, să ajungă să ne facă rău. Așadar, citește eticheta și fii informat!”( Sorin Mierlea, președinte InfoCons).

Spam blocat