Primul caz de coronavirus în România

Primul caz de coronavirus fost confirmat în România, o persoană din Gorj care a intrat în contact cu bărbatul din Italia diagnosticat deja la Rimini.

””Putem confirma – există diagnosticul virusologic pozitiv realizat la Institutul Matei Balş, confirmat de profesorul Streinu-Cercel. Este vorba de un pacient din grupul de la Gorj”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan, la Antena 3.

Simptomele raportate includ febră, oboseală, tuse uscată, dificultăți de respirație și detresă respiratorie. La majoritatea celor internați, semnele vitale au fost stabile la admitere, iar pacienții au prezentat leucopenie și limfopenie.