UE verifică vânzările online de măşti şi geluri dezinfectante

Comisia Europeană a lansat o serie de testări ale produselor puse în vânzare online în timpul pandemiei – măşti, combinezoane de protecţie, geluri dezinfectante – cu scopul de se asigura că nu prezintă niciun pericol şi respectă normele UE, potrivit AFP.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a avertizat marţi împotriva produselor, uneori prezentate ca „remedii miraculoase”, care au apărut cu milioanele pe internet în timpul crizei provocate de noul coronavirus. El a denunţat „comercianţii care găsesc noi modalităţi de a exploata vulnerabilitatea consumatorilor şi de a ocoli controalele existente în timpul pandemiei”.

La data de 1 iulie, 63 de notificări au fost lansate prin sistemul european de alertă rapidă privind măşti şi alte 10 notificări privind combinezoane de protecţie, dezinfectanţi de mâini şi „baghete” de dezinfectare cu UV.

În consecinţă, au fost luate măsuri de urmărire, a precizat Comisia într-un comunicat.